Noul.ro

Noul cod civil art 34 la art 48

Publicat de Codul civil 2012. Noul cod civil 2012 la 27.03.2012, 7:00 | http://www.noul.ro/www/afaceri/legislatie/codul-civil/800/pagina1.htm
noul, cod, codul, civil, 2011, 2012

Codul Civil 2012: TITLUL II: Persoana fizica: CAP. I: Capacitatea civila a persoanei fizice:

SECTIUNEA 1: Capacitatea de folosinta
ART. 34: Notiune
Capacitatea de folosinta este aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligatii civile.
ART. 35: Durata capacitatii de folosinta
Capacitatea de folosinta incepe la nasterea persoanei si inceteaza odata cu moartea acesteia.
ART. 36: Drepturile copilului conceput
Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu. Dispozitiile art. 412 referitoare la timpul legal al conceptiunii sunt aplicabile.

SECTIUNEA a 2-a: Capacitatea de exercitiu
ART. 37: Notiune
Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei de a incheia singura acte juridice civile.
ART. 38: Inceputul capacitatii de exercitiu
(1) Capacitatea de exercitiu deplina incepe la data cand persoana devine majora.
(2) Persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani.
ART. 39: Situatia minorului casatorit
(1) Minorul dobandeste, prin casatorie, capacitatea deplina de exercitiu.
(2) In cazul in care casatoria este anulata, minorul care a fost de buna-credinta la incheierea casatoriei pastreaza capacitatea deplina de exercitiu.
ART. 40: Capacitatea de exercitiu anticipata
Pentru motive temeinice, instanta de tutela poate recunoaste minorului care a implinit varsta de 16 ani capacitatea deplina de exercitiu. In acest scop, vor fi ascultati si parintii sau tutorele minorului, luandu-se, cand este cazul, si avizul consiliului de familie.
ART. 41: Capacitatea de exercitiu restransa
(1) Minorul care a implinit varsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu restransa.
(2) Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercitiu restransa se incheie de catre acesta, cu incuviintarea parintilor sau, dupa caz, a tutorelui, iar in cazurile prevazute de lege, si cu autorizarea instantei de tutela. Incuviintarea sau autorizarea poate fi data, cel mai tarziu, in momentul incheierii actului.
(3) Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exercitiu restransa poate face singur acte de conservare, acte de administrare care nu il prejudiciaza, precum si acte de dispozitie de mica valoare, cu caracter curent si care se executa la data incheierii lor.
ART. 42: Regimul unor acte ale minorului
(1) Minorul poate sa incheie acte juridice privind munca, indeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, cu incuviintarea parintilor sau a tutorelui, precum si cu respectarea dispozitiilor legii speciale, daca este cazul.
(2) In acest caz, minorul exercita singur drepturile si executa tot astfel obligatiile izvorate din aceste acte si poate dispune singur de veniturile dobandite.
ART. 43: Lipsa capacitatii de exercitiu
(1) In afara altor cazuri prevazute de lege, nu au capacitate de exercitiu:
a) minorul care nu a implinit varsta de 14 ani;
b) interzisul judecatoresc.
(2) Pentru cei care nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se incheie, in numele acestora, de reprezentantii lor legali, in conditiile prevazute de lege. Dispozitiile art. 42 alin. (1) sunt aplicabile in mod corespunzator.
(3) Cu toate acestea, persoana lipsita de capacitatea de exercitiu poate incheia singura actele anume prevazute de lege, actele de conservare, precum si actele de dispozitie de mica valoare, cu caracter curent si care se executa la momentul incheierii lor.
(4) Actele pe care minorul le poate incheia singur pot fi facute si de reprezentantul sau legal, afara de cazul in care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru.
ART. 44: Sanctiune
(1) Actele facute de persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, altele decat cele prevazute la art. 41 alin. (3) si la art. 43 alin. (3), precum si actele facute de tutore fara autorizarea instantei de tutela, atunci cand aceasta autorizare este ceruta de lege, sunt anulabile, chiar fara dovedirea unui prejudiciu.
(2) Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa poate invoca si singur, in aparare, anulabilitatea actului pentru incapacitatea sa rezultata din minoritate ori din punerea sub interdictie judecatoreasca.
ART. 45: Frauda comisa de incapabil
Simpla declaratie ca este capabil sa contracteze, facuta de cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, nu inlatura anulabilitatea actului. Daca insa a folosit manopere dolosive, instanta, la cererea partii induse in eroare, poate mentine contractul atunci cand apreciaza ca aceasta ar constitui o sanctiune civila adecvata.
ART. 46: Regimul nulitatii
(1) Persoanele capabile de a contracta nu pot opune minorului sau celui pus sub interdictie judecatoreasca incapacitatea acestuia.
(2) Actiunea in anulare poate fi exercitata de reprezentantul legal, de minorul care a implinit varsta de 14 ani, precum si de ocrotitorul legal.
(3) Atunci cand actul s-a incheiat fara autorizarea instantei de tutela, necesara potrivit legii, aceasta va sesiza procurorul in vederea exercitarii actiunii in anulare.
ART. 47: Limitele obligatiei de restituire
Persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa nu este obligata la restituire decat in limita folosului realizat. Dispozitiile art. 1.635-1.649 se aplica in mod corespunzator.
ART. 48: Confirmarea actului anulabil

Minorul devenit major poate confirma actul facut singur in timpul minoritatii, atunci cand el trebuia sa fie reprezentat sau asistat. Dupa descarcarea tutorelui, el poate, de asemenea, sa confirme actul facut de tutorele sau fara respectarea tuturor formalitatilor cerute pentru incheierea lui valabila. In timpul minoritatii, confirmarea actului anulabil se poate face numai in conditiile art. 1.263 si 1.264.


+ Adauga site + Adauga anunt




Newsletter

Completati mai jos adresa de email pentru a primi ultimele informatii de pe site-ul nostru.

Ultimele articole


Top site-uri